vineri, 24 iunie 2011

Avem 714.000 de someri. De unde provin, ce studii au si de cat timp stau in somaj?

Ancheta desfasurata in ultimul trimestru al anului trecut de INS in 26.000 de gospodarii arata ca numarul persoanelor care doresc sa munceasca, dar nu isi gasesc un loc de munca a fost de 714.000, in scadere cu 17.000 fata de acelasi trimestru din anul 2009. In acelasi timp, rata somajului BIM a fost de 7,3%, cu 0,2 puncte procentuale mai mica decat in T4.09.Din totalul somerilor, 45,6% erau in somaj de cel mult 5 luni, iar 18,8% erau in somaj de 6-11 luni, durata medie a somajului fiind de 11,1 luni. Vezi grafic.

De asemenea, 63,8% dintre somerii BIM au provenit din randul persoanelor care au lucrat inainte, fenomen ce s-a manifestat mai pregnant in randul barbatilor (66,2%, fata de 60,1% in cazul femeilor) si in mediul urban (67,9%, fata de 54,1% in mediul rural).

Cu alte cuvinte, numarul persoanelor care si-au pierdut locul de munca si care se aflau in somaj era de aproximativ 455.500, in timp ce numarul persoanelor aflate in cautarea primului lor loc de munca era de 258.500, majoritatea fiind probabil proaspeti absolventi.

Pe medii de rezidenta, 70% dintre someri provin din mediul urban, iar 30% din mediul rural.

Analiza pe segmente de varsta arata ca rata somajului fluctueaza extrem de mult - pe segmentul 15-24 ani spre exemplu, un tanar din patru nu isi gaseste de lucru, in mediul rural situatia fiind si mai grava, rata somajului ajungand la 31,3%, detalii alaturat. Pe de alta parte, pe segmentul de varsta de peste 45 de ani, rata somajului este semnificativ sub medie. Vezi grafic.

Pe niveluri de educatie: 92.500 dintre someri aveau studii superioare (12,9% din total), 469.412 aveau studii medii (65,7%), iar 151.800 aveau maximum 8 clase. Vezi grafic.

In ultimele trei luni ale anului trecut, aproape 130.000 de persoane au inceput sa lucreze la un nou loc de munca, aici fiind inclusi atat cei care si-au schimbat jobul, cat si somerii care si-au gasit de lucru.

Persoane disponibile sa munceasca, dar care nu isi cauta de lucru

Acestor 714.000 de someri li se adauga inca 260.781 persoane descurajate in a mai gasi un loc de munca, motivul descurajarii fiind urmatorul:

- nu cauta un loc de munca deoarece cred nu exista locuri libere sau nu stiu unde sa caute: 96.938 persoane, dintre care 90,6% provin din mediul rural;

- nu se simt pregatite profesional sau cred ca nu vor gasi din cauza varstei: 14.837 persoane, dintre care 56% provin din mediul urban;

- au cautat altadata, dar nu au gasit: 146.397 persoane, dintre care jumatate provin din mediul urban;

La final

Judecand strict pe cifre, nu avem o problema foarte mare cu somajul, rata somajului BIM in Romania fiind cu 2,2 puncte procentuale sub media UE, care este de 9,5%. De mentionat ca aici nu discutam despre rata somajului raportata de ANOFM, ci de numarul real al celor care doresc sa munceasca, dar nu isi gasesc de lucru.

Mai departe, rata somajului in randul tinerilor de pana in 24 de ani este de 4-5 ori mai mare decat rata somajului in randul celor in varsta, insa rareori acest aspect este scos in evidenta, mult mai "productiva" din punct de vedere mediatic fiind insistenta pe problemele cu care se confrunta persoanele trecute de prima sau a doua tinerete, aici incluzand si pensionarii.
sursa hotnews.ro businessday.ro

joi, 16 iunie 2011

TINERII SOMERI, BOMBA GLOBALA


Revista BusinessWeek avertizează că situaţia tinerilor e pe cale să escaladeze. Fără locuri de muncă şi perspective, tinerii din Nordul Africii s-au răsculat împotriva regimurilor politice. S-ar putea însă ca lucrurile să se înrăutăţească aproape peste tot în lume dacă şomajul nu se va tempera.
hittistes, shabab atileen, NEET, freeter, mileuristas, boomerang kids
În Tunisia, tinerii care l-au dat jos pe Zine el-Abidine Ben Ali sunt numiţi hittistes – expresie argotică care se traduce în română prin pierde-vară.În Egipt, tinerii care s-au răsculat împotriva lui Hosni Mubarak sunt numiţi shabab atilee – tineri şomeri. În Marea Britanie, avem NEET (not in education, employment, or training – care nu sunt în educaţie, angajaţi ori în formare profesională). În Japonia, li se spune freeters,combinaţie între cuvântul englez freenlancer şi cel german Arbeiter. Spaniolii le spun mileuristas, sau cei care câştigă sub o mie de euro pe lună. În SUA, absolvenţii de liceu care nu îşi găsesc de lucru şi se mută înapoi la părinţi se numesc boomerang kids.
Problemele statelor din aproape întreaga lume cu şomajul în rândul tinerilor s-au adâncit. Statele din nordul Africii au intrat în atenţia lumii prin protestele de amploare de la începutul acestui an. Dar bombe cu ceas există în întreaga lume. Studenţii britanici au ieşit în stradă anul trecut când a fost anunţată creşterea taxelor de învăţământ, în condiţiile în care absolvirea unei şcoli nu îţi oferă o garanţie a prosperităţii.
Gerontocraţia
Cei de la BusinessWeek spun că detaliile diferă de la o ţară la alta, elementul comun este eşecul – nu doar al tinerilor care încearcă să îşi găsească un loc în societate, ci al întregii societăţi care nu reuşeşte să canalizeze energia, inteligenţa şi entuziasmul generaţiilor următoare. Ceea ce este şi mai îngijorător e că lumea îmbătrâneşte.
În multe ţări, tinerii sunt striviţi de gerontocraţia muncitorilor mai în vârstă care se agaţă de slujbele cele mai bune atât cât este posibil, iar la pensionare cer beneficii publice şi private foarte mari, pe care generaţiile mai tinere vor trebui să le plătească.

Pe scurt, prăpastia dintre tineri şi bătrâni se adânceşte. “Generaţiile mai în vârstă au mâncat viitorul celor mai tinere”, declara fostul premier italian Giuliano Amato pentru Corriere della Sera. Jeffrey A. Joerres, CEO Manpower, spune că “şomajul în rândul tinerilor va fi epidemia următorului deceniu, dacă nu reuşim să îndreptăm lucrurile”.
Tinerii de 15-29 ani, până la o treime din populaţia ţărilor din Orientul Mijlociu
În afară de Asia de Sud şi cea de Est, în restul lumii şomajul în rândul tinerilor este de două cifre. Cel mai rău stau ţările din Africa de Nord şi Orientul Mijlociu, unde aproape un sfert fintre tineri sunt şomeri.
Economia ţărilor ca Egipt, Maroc, Iran ori Iordania nu a reuşit să ţină pasul cu creşterea demografică. În aceste ţări, cei de 15-29 ani reprezintă cea mai groasă felie din populaţie: 29% în Egipt şi Maroc, 30% în Iordania şi 34% în Iran. Situaţia se va schimba în viitor, pentru că ratele de creştere demografică din aceste ţări s-au mai domolit. Situaţia este însă gravă în acest moment. Tensiunile din păturile tinere şi sărace ale societăţii nu s-au răsculat doar împotriva regimurilor dictatoriale. În Franţa, tinerii musulmani din celebrele banlieues s-au revoltat în 2005, iar anul trecut o serie de atacuri violente au adus poliţia în faţa unor tineri înarmaţi cu puşti AK-47.
Mai multă şcoală nu înseamnă mai bine

Una din concluziile la care au ajuns numeroase studii pe piaţa muncii arată că studiile superioare nu sunt deloc o garanţie a ocupării unui loc de muncă. Ceea ce contează este ca piaţa să găsească forţă de muncă pregătită în sectoarele unde e nevoie.

Fabricile de diplome nu sunt noţiuni străine nici celor din afară. În Iran, procentul din populaţia de peste 15 ani a celor cu studii superioare a crescut de la 2,5% la 10,5% în ultimii 20 de ani.În Egipt şi Tunisia, acum 20 de ani, doar 2% din populaţia de peste 15 ani avea studii universitare. Acum, avem 6% în Egipt şi 6,7% în Tunisia.
Nici China nu e ferită de acest fenomen. Numărul de posesori de diplomă de facultate a crescut de 5 ori în ultimii 10 ani. Economia nu a reuşit încă să creeze suficiente slujbe pentru a-i îngloba pe toţi. S-a ajuns astfel în situaţia în care un tânăr absolvent de universitate să câştige de aproape două ori mai puţin decât unul care a terminat o şcoală tehnică.

O situaţie similară avem şi noi. Dezvoltarea facultăţilor particulare din ultimii 20 ani a creat un număr important de posesori de diplome nefolositoare. Jumătate din absolvenţi intră de pe băncile facultăţii direct în şomaj şi aşteaptă până la şase luni să-şi găsească un loc de muncă.

Lucrurile stau altfel în mare parte din Europa şi în SUA. Tinerii care nu au o diplomă în buzunar sunt de câteva ori mai predispuşi la şomaj comparativ cu cei cu studii universitare.

Înapoi la ucenicie

Printre cele mai importante motive invocate de angajatori pentru respingerea tinerilor se găseşte faimoasa lipsă de experienţă. Într-o piaţă a munci ca cea de acum, când şomajul este ridicat şi există numeroase variante de a alege, experienţa te poate scoate în faţă.
Însă, experienţa se poate acumula şi în timpul perioadei de studiu prin practică şi ucenicie.

Acest sistem pare că dă roade în ţări ca Germania, Austria şi Olanda, unde, în parte şi datorită sistemului de practică, rata şomajului în rândul tinerilor s-a menţinut la niveluri rezonabile.

Programele de ucenicie pentru cei care urmează şcoli şi licee profesionale au ajutat la menţinerea unei rate a şomajului de 13,9% în rândul tinerilor germani, faţă de media de 21,2% din Europa.

În Olanda, şi studenţii intră în programe de ucenicie – 70% din tinerii de 20-24 ani capătă astfel exprienţă de muncă. Şomajul în rândul tinerilor olandezi e de doar 11,2%. În ţări ca Italia şi Portugalia doar 10% din tineri capătă experienţă de lucru în timpul şcolii.

În România nu există o statistică relevantă în acest sens. Rata şomajului în rândul celor între 15-24 ani este de 22,9% (34% în mediul urban), potrivit datelor INS pe T3 2010. Rata de ocupare în acelaşi segment de populaţie este de doar 25,5%.

sâmbătă, 28 mai 2011

DICTATURA CORUPTIEI ÎN ROMANIA

MOTTO:
"Judecata de Apoi va fi cea mai corectã pentru absolut toti, mãcar acolo sã se facã dreptate dragi români ! Asta dacã vom mai avea dreptul la odihnã în pãmântul României ! Un stat corupt cu o dictaturã a coruptiei în floare ar putea pierde pe taraba istoriei chiar pãmântul national dacã indiferenta celor alesi sã ne conducã destinele de aproape 22 ani încoace continuã sarabanda nelegiuirilor fãtise."

Nimeni nu poate spune cã în tara aceasta nãpãstuitã de viforul nelegiuirilor de tot felul nu existã totusi si oameni cinstiti. Afirm aceasta cu convingerea cã încã mai avem pensionari si copii care au dreptul la viatã, încã mai avem mici întreprinzãtori în diverse domenii de activitate care nu au alt scop decât asigurarea unui trai cât de cât decent familiilor lor, încã mai existã dascãli dornici sã transmitã învãtãturile dobândite dupã o viatã de muncã celor de pe bãncile scolilor fãrã ridicarea unor pretentii materiale, încã mai existã cadre medicale de bun simt care respectã jurãmântul dat lui Hipocrate, încã mai avem printre noi, cetãtenii acestei tãrisoare, oameni cu spirit inventiv si cu dorintã de afirmare în plan cultural si lista ar putea continua deorece încã nu este complet putred locul în care ne ducem jalnica existentã pe aceste “plaiuri mioritice”. De unde se naste acest optimism demn de toatã mila ? De ce milã, vã puteti întreba, pe bunã dreptate? Pãi haideti sã aruncãm roatã privirea împreunã dragi concetãteni! De aproape 22 ani de la tragicile evenimente (spun tragice deoarece atunci în decembrie `89 au murit copii si tineri nevinovati, ucisi fiind de nãpârcile sistemului totalitar si ale celui care se autoinstala) care au pus în miscare mase de oameni cinsiti si flãmânzi de libertate (libertate care nu mai stiu ce sã facã cu ea acum) constatãm consternati cã România rãmâne locul de pe planetã unde “nu se întâmplã nimic” . De 22 ani existã un zbucium al oamenilor sãraci de a supravietui cu orice pret si prin orice mijloace, dar si “zbuciumul” celor cu averi dobândite “peste noapte”, acestia din urmã exploatându-i cu nerusinare pe cei dintâi. Cam asa s-ar rezuma în câteva rânduri viata socialã din doua decenii si ceva de democratie originalã. Am trecut cu pretul unor victime “absolut necesare” (absolut necesare pentru cei din esaloanele doi si trei ale regimului comunist) pentru a se demonstra existenta “teroristilor” care vroiau, chipurile, sã înnãbuse revolutia românã, dintr-o mizerie socialã si o strangulare a identitãtii într-o altfel de crizã: dezvoltarea statului-mafiot pe umerii pãturilor sociale defavorizate (aproape întreaga populatie a tãrii românesti este defavorizatã la ora actualã !) si adâncirea contradictiilor sociale. La ce ne mai putem astepta în viitorul apropiat stimati concetãteni când totul în jurul nostru tinde sã devinã un putregai, când judecãtori pusi în slujba dreptãtii aruncã dupã gratii sindicalisti si scapã “bazma curatã” securisti cu firme si averi fabuloase, când fonduri de la sãnãtate sunt probabil deturnate în cu totul alte scopuri (bani strânsi
obligatoriu de la bietul muritor de foame), când vile impozante si averi colosale se nasc în numai câteva sãptãmâni sau luni sfidând pur si simplu cetãteanul ce se holbeazã strângând între dinti o sudalmã când nu are nici mãcar bani de încãltãminte de iarnã sã-si cumpere, când capi ai sindicalistilor intrã în cârdãsie cu fãcãtorii de asa-zisã politicã (ar fi o gresealã de exprimare dacã as fi numit pe acestia din urmã politicieni !) si ajung chiar prim-ministri gestionând în cele din urmã incapabili treburile tãrii sau pur si simplu devenind niste “buricul pãmântului” în anumite zone ale tãrii, când marea coruptie este lãsatã la adãpost si guvernul amenintã cu focuri de artificii si gogorite sfruntate pe micii corupti, când politisti pãtati scot curati ca lacrima colegi corupti, când alti reprezentanti ai sectorului bugetar si financiar îsi etaleazã cu nerusinare opulenta dobânditã “dintr-un amãrât de salar`” de bugetar sau finantist - mãrunt slujbas al aparatului administrativ! Dragii mei oameni sãraci, nu are rost sã mai continui o listã a rusinii nationale, e totul prea putred în marea groapã de gunoi în care am fost aruncati fãrã voia noastrã! Nu ne rãmâne decât bunul Dumnezeu si credinta cã mãcar pentru cosciug si o amãrâtã de groapã unde sã putrezim linistiti mai are rost sã strângem leu pe leu! Altii cu vile, masini luxoase si cavouri impozante, noi cu lemnul de la tron si tãrâna ce ne va acoperi pieptul! Dar tot aceeasi tãrânã îi va acoperi în cele din urmã si pe acesti vânduti si privilegiati de tranzitie ! Judecata de Apoi va fi cea mai corectã pentru absolut toti, mãcar acolo sã se facã dreptate dragi români ! Asta dacã vom mai avea dreptul la odihnã în pãmântul României ! Un stat corupt cu o dictaturã a coruptiei în floare ar putea pierde pe taraba istoriei chiar pãmântul national dacã indiferenta celor alesi sã ne conducã destinele de aproape 22 ani încoace continuã sarabanda nelegiuirilor fãtise. DOAMNE FERESTE-NE DE MAI RAU !

vineri, 20 mai 2011

Informatii despre somaj

Care este cuantumul indemnizatiei de somaj ?

Indemnizatia de somaj reprezinta 75% din salariul de baza minim brut pe tara in vigoare la data stabilirii acesteia, la care se adauga, pentru persoanele cu un stagiu de cotizare mai mare de 3 ani, o suma calculata prin aplicarea asupra mediei salariului brut de baza lunar pe ultimele 12 luni a unei cote procentuale diferentiate, astfel:

-3% pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de cel putin 3 ani;

- 5% pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de cel putin 5 ani;

-7% pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de cel putin 10 ani;

- 10% pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de cel putin 20 de ani.

Indemnizatia de somaj se acorda somerilor pe perioade stabilite diferentiat, in functie de stagiul de cotizare, dupa cum urmeaza:

-6 luni, pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de cel putin un an;

-9 luni, pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de cel putin 5 ani;

-12 luni, pentru persoanele cu un stagiu de cotizare mai mare de 10 ani.

sursa  http://www.anofm.ro/

Ce obligatii au persoanele care beneficiaza de indemnizatie de somaj ?

Persoanelor care beneficiaza de indemnizatie de somaj au urmatoarele obligatii:
- sa se prezinte lunar, pe baza programarii sau ori de cate ori sunt solicitate, la agentia pentru ocuparea fortei de munca unde sunt inregistrate, pentru a primi sprijin in vederea incadrarii in munca;
- sa comunice in termen de 3 zile agentiei pentru ocuparea fortei de munca la care sunt inregistrate orice modificare a conditiilor care au condus la acordarea drepturilor;
- sa participe la serviciile pentru stimularea ocuparii si de formare profesionala oferite de agentia pentru ocuparea fortei de munca la care sunt inregistrate;
- sa caute activ un loc de munca.

sursa  http://www.anofm.ro/

Cand se suspenda plata indemnizatiei de somaj ?

Plata indemnizatiei de somaj inceteaza in urmatoarele situatii:
- la data incadrarii in munca, conform legii, pentru o perioada mai mare de 12 luni;
- la data cand realizeaza, din activitati autorizate potrivit legii, venituri lunare mai mari decat indemnizatia de somaj;
- la 90 de zile de la data emiterii autorizatiei de functionare pentru a desfasura activitati independente sau a certificatului de inmatriculare, conform legii, daca realizeaza venituri lunare mai mari decat indemnizatia de somaj;
- la data refuzului nejustificat de a se incadra conform pregatirii sau nivelului studiilor intr-un loc de munca, situat la o distanta de cel mult 50 km de localitatea de domiciliu;
- la data refuzului nejustificat de a participa la servicii pentru stimularea ocuparii si de formare profesionala sau la data intreruperii acestora din motive imputabile persoanei;
- daca perioada de pensionare pentru invaliditate depaseste 12 luni;
- la data indeplinirii conditiilor de pensionare pentru limita de varsta, de la data solicitarii pensiei anticipate sau la data cand pensia de invaliditate devine nerevizuibila;
- la data plecarii in strainatate a beneficiarului pentru o perioada mai mare de 3 luni;
- la data inceperii executarii unei pedepse privative de libertate pentru o perioada mai mare de 12 luni;
- in cazul decesului beneficiarului;
- la data admiterii intr-o forma de invatamant, in cazul absolventilor, persoane asimilate somerilor.